sprijin
munții
cu
fruntea
o prăpastie
COSTEL ZĂGAN
Soarele-i cu Amy în brațe
soarele-i pune raze pe buze
copilăria-i gata s-o înhațe
chiar fericirea s-o acuze
Soarele-i pune raze pe buze
soarele se joacă-n părul ei
jucăriile de-acasă-s duse
la carul zilei trag doi zmei
Soarele se joacă-n părul ei
copilăria-i gata s-o înhațe
și anii or să vină - ehei-
soarele-i cu Amy în brațe
Soarele-i pune raze pe buze
celei mai gingașe dintre muze
COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II
Răbdarea de-a fi părinte
doamnelor se-nvață
dacă vrei să mergi-nainte
a fi mamă-i o povață
Domnilor se-nvață
cum să fii din nou copil
totul se plătește-n viață
și nimic nu-i inutil
Cum să fii din nou copil
dacă vrei să mergi-nainte
pune-i mamei ca fitil
răbdarea de-a fi părinte
Doamnelor se-nvață
taman erorilor să faci față
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II
Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am nici de femei
sunt singur așadar exist
Ia-mi fericirea de-a fi trist
că-i pâinea mea cotidiană
și dacă totuși nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
Că-i pâinea mea cotidiană
nevoie n-am nici de femei
și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
Costel Zăgan, CEZE(E)ISME, 2008
Sunt
câțiva
îngeri
pe
sus
iubito
și
vai
un
stol
de
fete
pe
gardul
dintre
rai
și
iad
Costel Zăgan, PRELUDII PENTRU FLUTURI (Gala poeziei de dragoste, 2015)
(LUMEA CA O RANĂ APROXIMATIVĂ)
Mă doare-n Europa
mă doare în Atlantic
mă doare ce-a zis popa
mă doare-n metru antic
Mă doare în Atlantic
și-n Asia mă doare
mă doare că-s romatic
ca un apus de soare
În Asia mă doare
mă doare ce-a zis popa
și în vacanța mare
mă doare-n Europa
Și chiar în Singapore
mă doare vreo trei ore
Costel Zăgan, VARA DIN SUFLET, 2023
Între doină și baladă
de la crez la mântuire
n-am s-o las să cadă
mâna fără de iubire
De la crez la mântuire
de la mine peste toate
ceru-l vezi fără oprire
ca să dai apoi din coate
De la mine peste toate
cum să las mâna să cadă
aș mai face de se poate
între doină și baladă
De la crez la mântuire
dacă visăm fără oprire
Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II