Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am nici de femei
sunt singur așadar exist
Ia-mi fericirea de-a fi trist
că-i pâinea mea cotidiană
și dacă totuși nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
Că-i pâinea mea cotidiană
nevoie n-am nici de femei
și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
Costel Zăgan, CEZE(E)ISME, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu